FCSB și-a prezentat, înaintea debutului în preliminariile Europa League, echipamentul pentru noul sezon, în cadrul unei ședințe foto. Conducerea vicecampioanei a postat, pe pagina de Facebook, fotografii cu noile haine pe care fotbaliștii le vor îmbrăca la toate meciurile din noua stagiune. Sponsorul tehnic al „roș-albaștrilor” a venit cu un concept nou.
Noile haine vor fi folosite de FCSB pentru următoarele două sezoane. „Ziua de 11 iulie nu reprezintă doar debutul în sezonul competițional 2019-2020, ci și momentul lansării noului echipament de joc Nike pentru partidele de pe teren propriu ale FCSB. Astfel, în partida cu FC Milsami Orhei, din preliminariile UEFA Europa League, din această seară, roș-albaștrii se vor prezenta în fața propriilor suporteri în echipamentul care va fi folosit în următorii doi ani”, se arată în comunicatul FCSB.
Echipamentul FCSB utilizează tehnologia Nike Dri-Fit elimină transpirația de la nivelul corpului în exteriorul tricoului, de unde se evaporă cu rapiditate.
FCSB debutează în turul 1 preliminar al Europa League, contra moldovenilor de la Milsami Orhei, joi, de la ora 21:00, iar partida va putea fi urmărită pe ProSport în format LIVE BLOG aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER